Forvia, al șaptelea cel mai mare producător de tehnologii auto din lume, a semnat un contract cu Dacia pentru furnizarea propriei soluții software dedicate accesării de aplicații la bordul mașinilor. Contractul a intrat în vigoare cu noile modele Duster și Spring și, probabil, continuă cu noul Bigster.
Noul MG ZS cu motorizare hibrid poate fi comandat deja la dealerii din România, în aceeași zi în care mașina este lansată în toată rețeaua din Europa. Mașina este un rival direct pentru Duster, dar oferă, odată cu noua generație, doar motorizări hibride.
Dacia a deschis comenzile pentru noul Duster încă din martie pe mai multe piețe europene, inclusiv România, pe celelalte fiind lansat modelul rând pe rând, în funcție de popularitatea acestuia. Suedia, o țară în care vânzările Dacia nu sunt fenomenale, are în acest moment propriile prețuri pentru modelul fabricat la Mioveni, dar nivelul anunțat este cu mult peste cel din România.
Au trecut nu mai puțin de patru luni între debutul oficial al noii generații Dacia Duster 3 și testul la care Profit.ro a fost invitat să participe, un test care a scos în evidență, la un prim contact cu mașina, trăsăturile celui de-al treilea SUV din familia Duster. Am testat mașina pe șoselele din Spania dar am ieșit destui kilometri și pe drumuri forestiere, iar cu versiunea 4x4 am parcurs un scurt circuit demonstrativ de circa un kilometru, în off-road.
Noul model Dacia Duster 3 poate fi comandat începând de astăzi în toate showroom-urile mărcii din România, la prețurile anunțate anterior de companie. Livrările vor începe ulterior, în vara acestui an.
Marca Dacia va fi fără îndoială una dintre vedetele Salonului Auto din Geneva, la ediția care marchează revenirea acestui salon în calendarul industriei auto din Europa. Cu nu mai puțin de trei premiere, marca românească va fi una dintre puținele mărci europene de automobile prezente, alături de Renault.
Primele 200 de automobile puse la bătaie de Dacia pentru rezervare, în ziua în care au fost anunțate prețurile noii generații a SUV-ului, au fost comandate în primele 24 de ore, cele mai căutate fiind motorizările 4x4 și cele hibrid. Dacia a suplimentat stocul oferit pentru precomenzi, la doar o zi de la start.
Dacia se pregătește să lanseze pe piață în primăvara anului viitor noua generație Duster, una care aduce schimbări majore atât din punct de vedere tehnic, cât și din cel al designului. Cu toate acestea, actualul Duster se vinde în continuare foarte bine, având o mulțime de calități, printre care și prețul foarte bun. Jurnaliștii francezi au pus una lângă alta cele două generații și au ajuns la o concluzie care nu dezavantajează deloc vechiul Duster.
Renault a anunțat oficial planurile mărcii într-una dintre cele mai importante piețe ale sale, unde există inclusiv o fabrică. Fabrice Cambolive, CEO-ul brandului Renault a anunțat oficial la Istanbul că uzina din Bursa va produce trei SUV-uri noi, ce vor fi exportate pe piețele internaționale.
Cel mai așteptat moment al anului, în industria auto românească, premiera mondială a noului Duster, a avut loc la Lisabona, acolo unde Profit.ro a avut acces la mai multe exemplare ale noului SUV, în diferite versiuni de echipare și la informațiile complete privind tehnologiile, motoarele și prețul acestui automobil.
Dacia Duster 2 mai are foarte puțin de trăit, deoarece o nouă generație este la un pas de intrarea în producție. Pentru a rămâne în istorie, un automobil Duster 2 va pleca prin mai multe țări europene pentru a ajunge la Paris, acolo unde va întâlni noua generație.
Tot mai multe informații venite dinspre constructorul de la Mioveni relevă că vom putea asista în câțiva ani la o adevărată ofensivă de modele din partea Dacia.
Lansarea Dacia Duster 3 este tot mai aproape, având în vedere că șefii companiei au anunțat anterior că premiera mondială va avea loc până la sfârșitul acestui an. Până atunci, constructorul de la Mioveni testează a treia generație a SUV-ului pe șoselele din România.
Dacia Duster va oferi și în generația a treia tracțiune integrală, chiar dacă nu a fost anunțat oficial dacă se menține tehnologia actuală. Lionel Jaillet, vicepreședinte Dacia, a confirmat că s-a găsit soluția pentru ca tracțiunea 4x4 să fie oferită în continuare clienților Duster.
Cea mai recentă fotografie computerizată care înfățișează viitorul SUV Dacia Duster 3 este și cea mai apropiată de aspectul final al acestui model, așa cum reiese din descrierile de până acum ale designerilor Dacia, dar și din imaginile înregistrate de Renault pentru protejarea drepturilor de autor în cazul brevetului de desen industrial.
Cele mai recente fotografii-spion dezvăluie însă acum surpriza pe care o pregătește Dacia.
Un set de fotografii realizate de un șofer pe Autostrada București – Pitești, în care poate fi văzută a treia generație Dacia Duster, a început să circule pe Facebook. Mașina urmează să fie lansată anul viitor, dar va avea premiera mondială chiar la finalul acestui an.
A treia generație a SUV-ului Dacia Duster va fi prezentată publicului în 2023, a declarat pentru Profit.ro CEO-ul mărcii Dacia. Nu este clar dacă modelul va fi prezent la Munchen, în luna septembrie, sau ulterior, într-un eveniment propriu.
SUV-ul Dacia Duster urmează să fie prezentat la sfârșitul anului 2023 și să fie lansat pe piață în 2024, după cum arată programul confirmat de oficialii Renault Group și cei ai Dacia. Între timp, apar noi informații referitoare la caracteristicile viitorului model.
Mai sunt destule zile până când a treia generație Duster va fi dezvăluită, momentul lansării pe piață fiind 2024, cu o posibilă premieră mondială la finalul anului viitor. În acest timp, compania lucrează la soluțiile cu ajutorul cărora Duster își va păstra trăsăturile care l-au făcut celebru: tracțiunea integrală, robustețea și designul cu accente off-road. Cel care se ocupă de motoare și platforme la Dacia, Didier Michaud, care se ocupă de strategia motorizărilor Dacia, ne-a explicat că varianta cu motor benzină și un motor electric pe spate este o soluție luată în calcul pentru Duster 3.
Dezvoltarea modelului Dacia Duster 3 este în plină desfășurare, mașina având un program de lansare care începe în 2023, urmat de startul vânzărilor în lunile următoare premierei. Până atunci, mașina intră în linie dreaptă cu procesul de inginerie, iar una dintre componentele importante va fi sistemul 4x4.
Chiar dacă în România, noul Duster nu e disponibil, Dacia începe să deschidă comenzile, pe rând, pe piețele occidentale, pentru modelul face-lift al SUV-ului produs la Mioveni. După Franța, compania a anunțat prețurile pentru piața din Germania, acolo unde producătorul român suferă din cauza absenței de motorizări performante. Lovitura vine însă din prețul pe care Duster îl va avea din acestă vară pe cea mai mare piață auto din Europa.
Dacia este în continuare afectată de criza de semiconductori, chiar dacă sistemele sale electronice nu sunt atât de dezvoltate precum în cazul altor mărci. Modelul Duster are probleme de livrări, de mai multe luni, din cauza lipsei componentelor pentru sistemele electronice. În Franța, soluția la care a apelat compania, pentru a onora comenzile deja primite, este să ofere mașinile fără sistemul multimedia, reprezentanții companiei au confirmat faptul că au ales să nu blocheze livrările.
Dacia a prezentat primele imagini și informații cu Duster Phase 2, așa cum se numește în condificarea internă face-liftul SUV-ului produs la Mioveni. Este o transformare ușoară dar importantă a acestui model, care are nevoie să-și împrospăteze imaginea în rând cu celelalte două modele, Sandero și Logan, dar și pentru a-și relansa vânzările, afectate serios de pandemie și de legislația anti-emisii.
Primele fotografii care ilustrează viitorul crossover pe care Dacia îl va produce la Mioveni au fost sivulgate. Dacia va lansa noul model în toamna acestui an, însă până acum nu au fost cunoscute prea multe detalii legate de acesta.